Impresarul Florin Manea a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre prestația echipei naționale în meciurile cu Muntenegru și Bosnia și Herțegovina.
România a pierdut în fața reprezentativei din Muntenegru, în prima etapă a grupelor Ligii Națiunilor, scor 0-2, după două gafe ale căpitanului Vlad Chiricheș, care au dus la golurile înscrise de către Mugosa, în minutul 66, respectiv Vukcevic, în minutul 87.
Al doilea meci, cel cu Bosnia și Herțegovina s-a jucat marți seară, iar oaspeții au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Prevljak, în minutul 68.
Florin Manea a criticat atitudinea jucătorilor din naționala lui Edi Iordănescu și a făcut o comparație cu mentalitatea pe care o aveau fotbaliștii pe vremea tatălui său, regretatul rapidist Nicolae Manea.
„Toți sunt tatuați! Mi se pare o indolență… l-am urmărit pe Gică Popescu la Prima TV. Se ajunge mult prea ușor la națională. Tata a fost un fotbalist foarte bun și are două meciuri la națională. Pe vremea asta, cred că el ar fi avut peste 100. Mi se pare că e lipsă de conștiință națională, de mândrie. Te duci așa la…”, a spus Florin Manea, la ProSport Live.
„Încă visăm, dar încet, încet, acest vis ne este omorât. Nu am nimic cu Chiricheș și cu ceilalți. Avem însă tineri, generația lui Ianis Hagi, e și Octavian Popescu, pe care nu îl impresariez. Dați-le șansa să joace, oricum nu ne calificăm și ne bate toată lumea! Este nevoie de schimbare, sânge nou, de o schimbare. Am fost pur și simplu penibili cu Muntenegru, mi s-a părut că mă uit la Feroe, la Liechtenstein”, a mai spus Florin Manea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER